|
PLAN
DE ACŢIUNE
COPII
Datorită situaţiei economice
precare existente în unele familii sau grupuri, concretizată
în lipsa mijloacelor de subzistenţă, se crează premisele
excluderii acestora din sociaetate şi marginalizarea lor.
Copii proveniţi din aceste
familii nu beneficiază de servicii educative de calitate,
sau în cel mai rău caz nu beneficiază de acestea.
Părinţii, datorită şi nu în
ultimul rând comunitatea nu găsesc maniera potrivită pentru
a relaţiona cu copii, şi nu înţeleg necesitatea de a-i
susţine în activităţile pe care le întreprind.
Nu în ultimul rând există
părinţi care datorită ignoranţei şi/sau a mentalităţii
refuză accesul copiilor la serviciile educaţionale.
Având în vedere această
situaţie, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi
Protecţia Copilului Ilfov, a participat la solicitarea de
oferte în cadrul programelor de interes naţional – PIN,
reuşind atragerea şi implicarea autorităţilor locale în
susţinerea proiectelor de acordare a serviciilor sociale
specializate. Astfel, urmează să se înfiinţeze cinci
centre comunitare de servicii sociale - centre de zi –
care urmează să deservească mai multe unităţi administrativ
teritoriale.
Aceste centre sunt servicii
create pentru protecţia copilului a căror misiune este de a
preveni abandonul şi instituţionalizarea copiilor prin
asigurarea pe timpul zilei a unor activităţi de îngrijire,
educaţie, recreere – socializare, consiliere, dezvoltarea
unor activităţi de igienă personală, crearea deprinderilor
pentru a duce o viaţă independentă, orientare şcolară şi
profesională pentru copii, cât şi a unor activităţi de
sprijin, consiliere, educare pentru părinţi sau
reprezentanţi legali.
TINERI
Integrarea tinerilor în
societate şi în viaţa activă, precum şi folosirea optimă a
potenţialului lor reprezintă elemente esenţiale pentru
reducerea riscului excluziunii sociale şi pentru creşterea
durabilă a oricărei societăţi.
În acest sens, rezolvarea
problematicii tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie
a copilului este o prioritate.
Astfel, pentru a preîntâmpina
situţiile de excludere profesională a acestor tineri,
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia
Copilului Ilfov îşi propune înfiinţarea unui
centru pentru pregătirea profesională a
tinerilor aflaţi în sistemul de protecţie rezidenţial.
În cadrul acestui centru vor
fi dezvoltate servicii de suport, prin crearea unor ateliere
protejate, unde copii cu vârste mai mari de 16 ani, după o
atentă identificare a aptitudinilor, vor fi orientaţi să
deprindă una din meseriile cuprinse în acest program.
Inspectând piaţa muncii,
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia
Copilului Ilfov îşi propune crearea atelierelor de:
-
brutărie;
-
tâmplărie;
-
mecanică – auto.
Prin practicarea acestor
meserii, coroborat cu acordarea de
asistenţă în obţinerea
efectivă a unui loc de muncă, tinerii postinstituţionalizaţi
au o şansă reală de a se integra social.
Dezvoltarea unui asemenea
proiect este viabilă întrucât există locaţia, unde cu
investiţii minime pot fi reabilitate şi recompartimentate
spaţiile şi totodată a fost identificat partenerul privat cu
atribuţii în domeniul asistenţei sociale, interesat în
organizarea şi funcţionarea acestui program.
BĂTRÂNI
O
problemă importantă a unor categorii de persoane vârstnice o
constituie inexistenţa unei locuinţe sigure şi adecvate,
adaptată vieţii persoanelor dependente. Statisticile arată
că mai mult de jumătate din persoanele vârstnice au mari
dificultăţi în ceea ce priveşte achitarea facturilor la
serviciile curente şi/sau procurarea elementelor necesare
subzistenţei, ca urmare cei mai mulţi dintre aceştia au
redus cheltuielile pentru hrană la mai puţin de un sfert din
necesarul caloric zilnic specific vârstei, au renunţat la
telefon, Tv, radio, pentru a-şi putea cumpăra medicamentele
necesare şi a-şi achita măcar parţial costurile de
întreţinere ( energie electrică, termică, lemne, etc. ).
Cea mai vulnerabilă categorie
o reprezintă bătrânii singuri, mai ales când singurătatea se
asociază cu lipsa mijloacelor materiale şi dependenţă.
Există deci o mare nevoie a
acestui grup de populaţie care nu mai poate fi neglijat.
Astfel, conform programelor
de interes naţional cu privire la protecţia persoanelor
vârstnice, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi
Protecţia Copilului Ilfov, în limitele sale de competenţă şi
ţinând cont de condiţiile concret administrative teritoriale
şi sociale, va urmării îndeplinirea următoarelor obiective:
1.
Evaluarea nevoilor comunităţilor
locale şi a capacităţii de intervenţie la nivelul
autorităţii locale.
Evaluarea este un
proces cheie de care depinde oferirea de servicii
specializate care se preteză pentru persoana şi/sau grupul
de persoane vârstnice aflate în nevoie
În acest sens, Direcţia
Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ilfov
este pe punctul de a definitiva prin forţe proprii crearea
unei baze de date care să poată evidenţia la nivelul
judeţului zonele în care există persoane de vârstă a treia
expuse la risc social.
2.
Creşterea capacităţii de
intervenţie a autorităţilor locale în satisfacerea nevoilor
comunităţilor locale.
a) Prin participarea
Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia
Copilului Ilfov la solicitarea de oferte în cadrul
programelor de interes naţional – PIN, în baza art.7 lit.c
din legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a
persoanelor vârstnice, s-a reuşit atragerea şi implicarea
autorităţilor locale în susţinerea proiectelor de acordare a
serviciilor sociale specializate prin înfiinţarea a cinci
centre comunitare de servicii sociale – centre de zi – care
vor avea ca grupuri ţintă copii aflaţi în dificultate şi
persoanele vârstnice cu risc crescut de excludere socială.
În aceste centre, se vor
desfăşura activităţi educative, recreative şi de consiliere
în vederea prevenirii marginalizării sociale şi pentru
reintegrare socială sub supravegherea strictă a unei echipe
interdisciplinare alcătuită din profesionişti.
Înfiinţarea acestor
stabilimente se va face cu ajutorul fondurilor repartizate
Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia
Copilului Ilfov, prin Agenţia Naţională pentru Protecţia
Drepturilor Copilului urmând ca finanţarea ulterioară să fie
făcută de consiliile locale în parteneriat cu organizatii
private autorizate.
Costurile programului sunt
specificate la capitolul COPII.
b) Având în vedere art.7
lit.a din legea nr. 17/2000, Direcţia Generală de Asistenţă
Socială şi Protecţia Copilului Ilfov îşi propune să
participe la solicitarea de oferte din cadrul Ministerului
Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei unde printre
programele de interes naţional propuse se regăseşte şi
protecţia persoanelor vârstnice prin „ Dezvoltarea
serviciilor de îngrijire la domiciliu a persoanelor
dependente ”.
Acest proiect prin natura
activităţilor pe care le dezvoltă are o importanţă deosebită
întrucât serviciile de îngrijire la domiciliu sunt
organizate şi furnizate după nevoile fiecărui individ.
În cadrul acestui proces de
acordare de servicii, toate persoanele dependente au dreptul
la:
- asistenţă şi
ajutor/îngrijire pentru a-şi conduce şi continua viaţa în
conformitate cu potenţialul şi capacităţile proprii şi, prin
consecinţă, de a avea acces la servicii de calitate adecvate
nevoilor;
- respectarea demnităţii şi
autonomiei proprii, prin crearea unui sistem de îngrijire
adecvat nevoilor complexe socio – medicale ale persoanelor
vârstnice, de care aceştia să fie informaţi şi la care să
poată avea acces indiferent dacă sunt persoane imobilizate
la pat în propriul domiciliu sau sunt persoane active
social;
- a beneficia de evaluarea
gradului de dependenţă, ceea ce înseamnă, din punct de
vedere al beneficiarului, a primi servicii adecvate nevoilor
identificate şi din punct de vedere al furnizorului, a
proiecta servicii eficiente în raport cu costurile.
În judeţul Ilfov,
datorită particularităţilor teritoriale, se poate organiza
pentru început o „ Unitate de îngrijire la domiciliu ”
care să deservească mai multe unităţi administrativ
teritoriale în care au fost identificate zone cu risc social
crescut.
Funcţionarea unui asemenea
serviciu social, poate fi viabilă numai cu implicarea
consiliilor locale deservite care, urmează în parteneriat cu
alte instituţii publice şi private să susţină derularea în
continuare a programului.
Nu s-a stabilit în
momentul de faţă suma necesara infiinţării şi funcţionarii
acestui serviciu , întrucat este necesară atragerea unor
parteneri publici şi privaţi pentru derularea acestuia.
3.
Dezvoltarea reţelei de asitenţă comunitară
prin creşterea calităţii serviciilor sociale specializate
existente şi/sau înfiinţarea altora noi.
Strategia judeţeană privind
restructurarea şi dezvoltarea pe ztermen mediu a serviciilor
sociale, şi în baza art.7 lit.b din legea nr. 17/2000,
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia
Copilului Ilfov îşi propune dezvoltarea reţelei de asistenţă
comunitară prin înfiinţarea de servicii specializate pentru
persoane vârstnice ( pct. 5.4.6 ) şi totodată
restructurarea/închiderea Centrului de plasament nr. 7 Vidra
( pct. 5.5.1 ).
În urma evaluării nevoilor
populaţiei vulnerabile din comunităţi, s-a constatat lipsa
acută a serviciului social specializat de protecţie în
sistem rezidenţial a persoanelor vârstnice.
Înfiinţarea, organizarea şi
fucţionarea unui centru rezidenţial pentru persoanele
vîrstnice poate fi făcută cu costuri minime în locaţia
unde îşi desfăşoară activitatea în prezent Centrul de
plasament nr,. 7 Vidra.În acest stabiliment, datorită
configuraţiei sale, găsim condiţii corespunzatoare pentru
găzduirea, îngrijirea, recuperarea şi reabilitarea
persoanelor vârstnice.
Acest proiect poate deveni
viabil, prin dezvoltarea unui parteneriat cu autorităţile
locale, cu direcţia de sănătate şi prin atragerea unui
organism privat autorizat să desfăşoare asemenea activităţi.
PERSOANE CU HANDICAP
Legea
privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului din
România, consfinţeşte principiul general prin care copilul
cu handicap are dreptul la îngrijire specială, adaptată
nevoilor sale. Acest principiu este susţinut şi de
drepturile acestor copii prin care aceştia beneficiază de
educaţie, recuperare, compensare şi integrare, adaptate
posibilităţilor proprii, în vederea dezvoltării
personalităţii sale.
Direcţia Generală de
Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ilfov urmărind
creşterea calităţii serviciilor sociale specializate
acordate în sistem rezidenţial copiilor cu dizabilităţi
propune înfiinţarea a douăsprezece case de tip familial cu
maximum 12 locuri fiecare şi a unui centru de recuperare,
reabilitare şi reinserţie socială.
Aceste unităţi rezidenţiale
de dimensiuni mici, vor căuta să substituie familia
naturală, creând un mediu cât mai apropiat de viaţa dintr-o
familie normală.
Locaţiile în care pot fi
construite aceste stabilimente sunt în:
1.
Periş, pe terenul Centrului de plasament nr. 5 ( opt case
de tip familial şi centrul de recuperare, reabilitare şi
reinserţie socială sau patru case de
tip familial si reabilitarea corpului B);
2.
Tâncăbeşti, pe terenul Centrului de plasament nr. 4 (
patru case de tip familial şi centru de recuperare ,
reabilitare şi reinserţie socială).
3.
Vidra , pe o latura a terenului , pe care se afla
actualmente Centrul de plasament nr.4 ( două case de tip
familial)
Prin realizarea acestui
proiect, se urmăreşte desfiinţarea Centrelor de plasament
nr. 4 Tâncăbeşti, nr. 5 Periş şi nr. 7 Vidra, centre care nu
mai corespund criteriilor de calitate promovate de
reglementările legale în domeniu.
Sumele necesare pentru
realizarea acestui proiect stabilite în urma unor studii de
fezabilitate sunt :
Totodată costurile pentru
funcţionarea acestor unităţi rezidenţiale sunt mult mai mici
decât cele efectuate pentru menţinerea centrelor de
plasament enumerate mai sus. |